2011 2012 2013 2014 2015 2016

ETAPA IN CIRCUITUL BALKAN GRAND PRIX

 
Prima pagina  « inapoi
 

Forcing al Corinei Peptan

 

După diversitatea asigurată în prima parte a zilei prin concursurile de blitz şi dezlegări, PAB Romania Open a continuat cu runda 5, în care la primele trei mese s-au consemnat remize de mare luptă (inclusiv între integraliştii Itkis şi Battaglini), urmate de o laborioasă victorie a Corinei Peptan în faţa ucraineanului Konstantin Tarlev. Vladimir Doncea a realizat partida zilei (pe care o veţi putea vedea demonstrată în noua secţiune specială), învingându-l pe marele maestru Murariu, iar Vasile Sănduleac a profitat de o eroare a lui Cristian Chirilă, victorie după care a cerut bye cu remiză pentru runda 6 (ca şi Boris Itkis).

Marţi este programată rundă dublă, dintre cei cinci lideri cu 4,5 p. urmând a se întâlni dimineaţă, la prima masă, Gabriel Battaglini şi Corina Peptan.

În concursurile de copii Galleria Open, pe primul loc la cat.8 ani se află Rozsa Majoros (Ungaria), iar la 12 ani Paul-Alexandru Paraschiv (Clubul de şah Giroc).

Prima pagina  « inapoi